FOTO: Două automobile s-au prăbușit într-o groapă destinată scurgerii apei

Accident produs cu implicarea a două automobile. În urma impactului, trei persoane fost transportate la Spitalul Raional Hîncești, pentru îngrijiri medicale.

Incidentul a avut loc ieri-seara, în jurul orei 22:40, pe traseul Hîncești-Mereșeni. Potrivit ofițerului superior de presă al IP Hîncești Cristina Vicol, s-a stabilit că pe traseul R-34 la ieșire din satul Mereșeni, drumul la moment fiind în reparație,un bărbat în vârstă de 46 ani, din orașul Leova, conducând automobilul de model ,,Opel Astra” și automobilul de model Peugeot, fiind condus de un tânăr în vârstă de 26 ani din orașul Leova, au neglijat cerințele indicătoarelor de informare privind schimbarea benzii de circulației ,astfel prăbușindu-se cu automobilele în groapa, care era destinată reparației unui pod.

Șoferul Opel-ului dar și doi pasageri ai săi, s-au ales cu multiple traumatisme și au fost transportați la spital. Celelalte două persoane implicate în accident, nu au avut de suferit.

Conducătorii auto fiind testați cu alcotestul ,,Drager”, a arătat 0,00 mg/l alcool în aerul expirat.

Pe acest caz, polițiștii au inițiat o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Foto: IP Hîncești
Foto: IP Hîncești

Felicia Croitoru, reporter stagiar

Previous Post

Un moldovean de peste hotarele țării a realizat o hartă ce indică cele 150 de secții de votare

Next Post

Un bărbat a decedat, noaptea trecută, într-un accident la intrarea în satul Mîndîc

Related Posts
Total
1
Share