Elevii pot folosi abonamentele gratuite pentru transportul public și în timpul vacanței de vară

Ieri, a început distribuirea către Direcția educație, tineret și sport a abonamentelor pentru elevii din clasele primare, care vor circula gratuit cu transportul public din municipiul Chișinău. Municipalitatea anunță că elevii vor putea utiliza aceste abonamente și pe durata vacanței, transmite IPN.

Șeful Direcției generale transport public și căi de comunicație, Vitalie Mihalache, a declarat că abonamentele pentru elevii din clasele I-IV-a vor fi eliberate în instituțiile de învățământ, la solicitarea părinților. 

Potrivit responsabilului, s-a decis ca acest tip de abonamente să fie distribuit încă din perioada verii. Astfel, elevii vor avea posibilitatea să călătorească gratuit și pe durata vacanței, atunci când merg la activitățile extracurriculare.

Vitalie Mihalache a mai precizat că, până în prezent au fost comercializate peste 45 200 de abonamente. Cele mai solicitate sunt abonamentele pentru șase luni. Pe locul doi în preferințe sunt abonamentele pentru o lună, iar pe locul trei – cele pentru trei luni. Autoritățile deja au pregătit comanda pentru tipografii, pentru a emite un tiraj nou de abonamente.

Costul abonamentelor în funcție de categoria de călători și perioada de valabilitate a documentului de călătorie este:

  • Elevi: 117 lei – 1 lună, 297 lei – 3 luni, 486 lei  – 6 luni;
  • Studenți: 164 lei – 1 lună; 416 lei – 3 luni, 680 lei – 6 luni;
  • Personal din domeniul învățământului: 164 lei – 1 lună; 416 lei – 1 lună, 680 lei – 6 luni;
  • Personal din domeniul medical: 164 lei – 1 lună, 416 lei – 3 luni, 680 lei – 6 luni;
  • Capi de familii monoparentale: 140 lei – 1 lună, 356 lei – 3 luni, 583 lei – 6 luni;
  • Familii cu mulți copii: 117 lei – 1 lună, 297 lei – 3 luni, 486 lei – 6 luni;
  • Agenți economici: 235 lei – 1 lună, 594 lei – 3 luni, 972 lei – 6 luni.

Totodată, mai multe categoriile de persoane vor beneficia de călătorii gratuite în transportul public la prezentarea documentelor care fac dovada statutului lor.

Previous Post

O fetiță de 2 ani a căzut de la etajul opt al unui bloc din capitală

Next Post

Şlefuiesc aşteptări

Related Posts
Total
0
Share