Actual Social

Ei sunt câștigătorii Programului de Granturi mici 2019 în domeniul îmbătrânirii active!

Ei sunt câștigătorii Programului de Granturi mici 2019 în domeniul îmbătrânirii active!

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a desemnat șase organizații nonguvernamentale câștigătoare a Programului de Granturi mici 2019, dedicat susţinerii şi promovării îmbătrânirii active în Republica Moldova.

La concurs au participat 15 organizații nonguvernamentale care implementează proiecte şi iniţiative cu impact asupra promovării politicii din domeniul îmbătrânirii active la nivel naţional, cât şi regional. Organizațiile au prezentat la concurs proiecte care au avut drept scop elaborarea și aprobarea, în comun cu autorităţile administraţiei publice locale, a strategiilor de integrare a perspectivei îmbătrânirii, crearea organizaţiilor de ajutor reciproc a vârstnicilor, implicarea vârstnicilor în activități de voluntariat şi dialog intergenerațional.

În urma examinării și evaluării dosarelor, Comisia de examinare a decis acordarea granturilor următoarelor Asociații Obștești:

1.AO ,,Adulții”, sat. Bulboaca, r. Anenii Noi, care își propune să implice vârstnicii în activități de voluntariat și de stabilire a unei conexiuni mai bune între generații prin activități comunitare comune; 

2.AO ,,Viitorul”, com. Calfa, r. Anenii Noi, și-a propus să creeze Grupul consultativ și de ajutor reciproc al persoanelor vârstnice și va organiza activități de voluntariat a vârstnicilor și dialog intrgenerațional; 

3.AO ,,Media Vest Europa”, s. Telița, r. Anenii-Noi, va organiza instruiri pentru funcționarii autorității publice locale, consilierii locali și asistența socială, care ulterior vor fi implicați în elaborarea unui document de politici în domeniul îmbătrânirii. Totodată vor organiza cursuri de instruire pentru vârstnici în domeniul IT;

4.AO ,,Liga Civică” com. Sireți, r. Strășeni, își propune să creeze un Centru de ajutor al vârstnicilor și să fortifice capacitățile grupelor de sprijin al vârstnicilor;

5.Fundația Youth Development for Innovation, mun. Chișinău, va dezvolta competențele digitale și de voluntariat în rândul persoanelor în etate;

6.AO ,,Speranța”, com. Mihăileni, r. Râșcani, își propun sa elaboreze Strategia locală de integrare a îmbătrânirii in politici, sa creeze grupe de voluntari care vor oferi suport vârstnicilor cu mobilitate redusă și activități de informare pentru vârstnici privind stilul de viață sănătos. 

Amintim că, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a lansat ediția a treia a Programul de Granturi mici, dedicat susţinerii şi promovării îmbătrânirii active în Republica Moldova, în luna martie curent. Durata implementării proiectelor este de 6 luni, iar suma totală oferită este de 200.000 lei, acordată din bugetul de stat.

Ne poți susține printr-o donație aici:
Se incarca....