Ei au învins varianta Delta

De când a început imunizarea populației împotriva Covid-19, în februarie, Chile a primit laude la nivel internațional pentru succesul campaniei de vaccinare. Aproape 87% dintre chilienii eligibili sunt complet vaccinați, arată ultimele rapoarte ale Ministerului Sănătății.

Rata crescută de vaccinare a avut ca efect scăderea numărului de cazuri, dar, cu toate acestea, țara nu intenționează să reducă măsurile de precauție.

Săptămâna trecută, guvernul a anunțat că vor fi imunizați cu vaccinul chinezesc copiii care au între 6 și 11 ani, țara devenind astfel una dintre puținele din lume care va aproba vaccinarea cu serul CoronaVac pentru acea categorie de vârstă. Imunizarea acestei categorii a început luni.

„Se știe că, în țările unde cea mai mare parte a populației adulte a fost imunizată, coronavirusul începe să-i vizeze pe cei care rămân vulnerabili, iar copiii se infectează mai mult, așa cum se întâmplă în Statele Unite. Trebuie să mergem mai departe cu imunizarea în rândul celor mai tineri“, explică Lorena Tapia, medic pediatru și membru al comitetului de consiliere pentru vaccinuri.

Până acum, Chile a primit 36 de milioane de doze pentru o populație de 19 milioane de locuitori, suficient pentru a începe deja să facă a treia doză. În fiecare săptămână, un nou grup de persoane devine eligibil. Spre exemplu, săptămâna aceasta este administrată a treia doză persoanelor cu vârsta de peste 55 de ani.

În timp ce numărul cazurilor de Covid-19 crește din nou în America Centrală și Caraibe, în ultima săptămână Chile a atins cea mai scăzută rată de infectare și cel mai mic număr de cazuri active din martie 2020.

sursa: publika.md

Previous Post

O mamă de la Drochia și-a găsit fiul mort în casă

Next Post

Tragedie în satul Negrea. Un bărbat s-a înecat într-un iaz, după ce s-a încâlcit în plasele pentru pești

Related Posts
Total
0
Share