Călărași Social Strășeni

Doi tineri din Strășeni și Călărași, reținuți de oamenii legii. Aceștia au furat bunuri în valoare de 30 000 lei!

Polițiștii de la Strășeni în comun cu ofițerii Inspectoratului Național de Investigație au reținut doi bărbați, ambii în vârstă de 29 de ani, originari din Strășeni și Călărași,   fiind suspectați de jaf. Anterior, aceștia au mai fost judecați pentru furt, tâlhărie, șantaj.

La finele anului trecut, Poliția din Strășeni a fost sesizată precum că două persoane necunoscute, ar fi  pătruns pe timp de noapte într-o anexă  a unei Asociații Obștești  din satul Cojușna,  unde, agresând  paznicul, au sustras mai multe bunuri (calculator, telefon mobil, centru muzical, alte obiecte și mijloace bănești) . Prejudiciul cauzat fiind de circa  30 000 lei.

În cadrul acțiunilor de investigaţii , polițiștii au stabilit că indivizii  practică o activitate infracțională de sustragere a bunurilor din avutul proprietarului, prin aplicarea violenței psihice sau fizice asupra victemelor.

Astfel, ca urmare a acțiunilor întreprinse  polițiștii au stabilit că, aceștia acționau conform unui plan bine stabilit. Racolau victimele  prin intermediul rețelelor de socializare (bărbați), sub pretextul de a face cunoștință, apoi,  prin abuz de încredere,  convingeau victimele  să se întâlnească acasă la ei. Aici, suspecții, prin aplicarea violenței fizice, deposedau clienții de bunuri. 

La 16 ianuarie, a fost infiltrat un polițist sub acoperire, astfel a fost  organizată o întâlnire în sec. Buiucani a capitalei, unde  sispecții  au fost reținuți.

Audiați de polițiști, suspecții și-au recunoscut vina.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru jaf. Dacă vor fi găsiți vinovați aceștia riscă  închisoare de la 3 la 6 ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 25 000  la 500 000 unităţi convenţionale.

Ne poți susține printr-o donație aici:
Se incarca....