Social

Detalii în cazul bebelușului sufocat în somn de către mamă, din greșeală

Bebelușul de 6 luni al deputatului Angel Agache din Republica Moldova a murit din cauza unei insuficiențe cardio-respiratorii și a unui edem pulmonar, arată primele date ale necropsiei. Poliția și Parchetul au declanșat anchete în acest caz după ce bebelușul ar fi fost sufocat de către mamă în somn, din greșeală.

Medicii legiști de la Institutul de Medicină Legală din Iași au făcut necropsia bebelușului care a murit duminică dimineață la un hotel din Iași.

Potrivit unor surse, cauzele preliminare ale decesului sunt insuficiența cardio-respiratorie acută și un edem pulmonar. Rezultatele finale vor fi gata în cel mult o lună, iar până atunci legiștii vor analiza histopatolgic probele prelevate.

Primele date din anchetă arătau că bebelușul de 6 luni al deputatului Angel Agache a murit sufocat după ce mama ar fi stat peste el, în timpul nopții, din greșeală.

Surse din rândul anchetatorilor spuneau că mama bebelușului a sunat la 112, duminică dimineața, în jurul orei 4.00, și a spus că s-a așezat în timpul nopții peste copil, sufocându-l. Femeia, în vârstă de 35 de ani, se afla în camera unui hotel din Iași, împreună cu soțul său, un deputat din Republica Moldova, când s-a produs incidentul.

Bebelușul în vârstă de șase luni al deputatului din Republica Moldova a murit.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și se fac cercetări sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.

Articole asemănătoare

Veste bună! Piscinele s-ar putea deschide din nou

Anna Casian-Musteață

BINE DE ȘTIUT! Dreptul la pensie poate fi solicitat şi prin procură

IMPORTANT! Prețurile la energia electrică au scăzut

Anna Casian-Musteață
Se încarcă....