DECIS! În Republica Moldova se poate intra doar cu testul negativ la COVID-19

Anna Casian-Musteață

Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică a decis că persoanele care vor traversa frontiera Republicii Moldova vor fi obligate să prezinte la intrarea în țară rezultatul testului PCR COVID-19 negativ, efectuat cu 72 de ore înainte de sosire, scrie Sputnik.

Această restricție intră în vigoare din data de 5 martie.

„Excepție fac copiii până la 5 ani, conducătorii auto ale vehiculelor rutiere de transport marfar şi ale vehiculelor rutiere de transport de persoane contra cost, echipajele şi personalul de deservire a aeronavelor, navelor şi brigăzile şi personalul de deservire a garniturilor de tren, membrii delegațiilor, lucrătorii transfrontalieri, pasagerii în tranzit și cei care au act confiramtiv de administrare a vaccinului”, se menționează într-un comunicat de presă emis după decizia Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate publică. 

Cetățenii care nu vor prezenta testul vor fi obligați să stea în carantină timp de 14 zile, indiferent de zona din care vin.

Tot astăzi, Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică a decis închiderea școlilor din data de 1 martie și trecerea la învățământul de la distanță.

De asemenea, a fost suspendată circulația transportului public în municipiul Chișinău în zilele de weekend. 

Sursa – Sputnik

Previous Post

Ion Chicu, de pe patul de spital: „Să poți respira desinestătător e mare lucru, credeți-mă! ”

Next Post

Moldovenii revin acasă! Câte persoane au intrat în țară în ultimele 24 de ore

Related Posts
Total
16
Share