Actual

Dacă se deschid grădinițele, IATĂ CE CONDIȚII trebuie să respecte managerii, educatorii, copiii și părinții!

Reprezentanții Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, ai Agenției Naționale pentru Sănătate Publică și ai Primăriei Chișinău lucrează la elaborarea unui protocol cu condiții ce ar urma să fie impuse, odată cu redeschiderea grădinițelor, a instituțiilor de învățământ general, precum și a căminelor, scrie Sputnik.

„A fost emis un ordin de constituire a grupului de lucru, care lucrează la această instrucțiune ce conține condiții pentru reluarea activității instituțiilor preșcolare, a instituțiilor de învățământ general și a căminelor, în contextul pandemiei”, a declarat pentru Sputnik Moldova Natalia Grîu, secretar de stat al Ministerului Educației.

Dacă e să vorbim de instituțiile preșcolare, regulile îi vor viza atât pe manageri și pe educatori, cât și pe copii și părinți.

„Atunci când vorbim de redeschiderea instituțiilor preșcolare, trebuie să luăm în calcul un spectru mai larg de probleme: timpul de activitate, numărul de copiii în grupe, fiindcă în Chișinău avem instituții care lucrează și 12 ore. Dacă e să ne referim la numărul de copii în grupe, odată cu redeschiderea grădinițelor, acesta trebuie să fie semnificativ mai mic decât cel obișnuit, fiindcă noi avem grupe cu peste 30 de copii. În statele în care au fost redeschide grădinițele nu se acceptă mai mult de 10 copii în grupă”, adaugă Natalia Grîu.

Instrucțiunea va conține recomandări și pentru educatori, care vor trebuie să modifice programul activităților didactice.

„Educatorii vor trebui să se limiteze la anumite forme de activitate. De exemplu, se recomandă mai puține activități în grup și mai multă activitate individuală”, conchide secretarul de stat.

Și dacă cei mici nu vor fi obligați să poarte măști, educatorii ar putea fi dotați cu întreg echipamentul necesar pentru siguranța și sănătatea copiilor.

„Este foarte complicat să-i obligi pe copii să poarte mască, dar educatorii vor purta măști, bahile. La fel, vom reglementa aspecte ce vizează primirea etapizată dimineața, deoarece procesul de triaj va dura semnificativ mai mult decât în mod obișnuit”, conchide Natalia Grîu.

Și asta nu e tot. Responsabilii spun că redeschiderea instituțiilor preșcolare pe timp de pandemie ar însemna și cheltuieli mai mari pentru întreținerea lor.

Sursa – SPUTNIK

Articole asemănătoare

Un medic de familie din raionul Ungheni a decedat din cauza COVID-19

Anna Casian-Musteață

Intervenție terestră transfrontalieră SMURD: Un bărbat a fost transferat de la Iași, la Spitalul de Neurologie din Chișinău

Anna Casian-Musteață

Situația la frontieră, în ultimele 24 de ore: 4 825 de persoane au intrat în țară

Anna Casian-Musteață
Se încarcă....