Economie

Curtea Constituțională: „Acordul între Moldova și Rusia privind acordarea unui împrumut financiar este neconstituțional”

Curtea Constituțională a pronunțat Hotărârea nr. 12 pentru controlul constituționalității Acordului între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Federației Ruse privind acordarea Guvernului Republicii Moldova a unui împrumut financiar de stat, a Hotărârilor Guvernului nr. 169 din 13 martie 2020 și nr. 252 din 21 aprilie 2020 și a Legii nr. 57 din 23 aprilie 2020 (sesizările nr. 56a/2020, nr. 57a/2020 și nr. 58a/2020). Ședința Curții a avut loc cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii cazurilor de infecție cu COVID-19.

Curtea a admis sesizările depuse de către dl Serghei Sîrbu, dl Sergiu Litvinenco și dl Dinu Plîngău, deputați în Parlamentul Republicii Moldova.

Curtea a declarat neconstituționale:

– Acordul între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Federației Ruse privind acordarea Guvernului Republicii Moldova a unui împrumut financiar de stat;

– Hotărârea Guvernului nr. 169 din 13 martie 2020 pentru inițierea negocierilor şi aprobarea semnării Acordului dintre Guvernul Federației Ruse şi Guvernul Republicii Moldova privind acordarea Guvernului Republicii Moldova a unui împrumut financiar de stat;

– Hotărârea Guvernului nr. 252 din 21 aprilie 2020 cu privire la aprobarea proiectului de lege pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Federației Ruse şi Guvernul Republicii Moldova privind acordarea Guvernului Republicii Moldova a unui împrumut financiar de stat; și

– Legea nr. 57 din 23 aprilie 2020 pentru ratificarea Acordului între Guvernul Federației Ruse și Guvernul Republicii Moldova  privind acordarea Guvernului Republicii Moldova a unui împrumut financiar de stat.

Această hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Articole asemănătoare

EA ESTE cea mai tânără miliardară pe forțe proprii din lume! Ce vârstă are

Anna Casian-Musteață

IMPORTANT! Cine poate beneficia de ajutorul unic de şomaj

Anna Casian-Musteață

VESTE BUNĂ! A fost creat un portal pentru cei care sunt implicați în comerțul extern al țării

Anna Casian-Musteață
Se încarcă....