CUM se va desfășura în acest an Festivalul Internațional de Muzică „Mărțișor”

Anna Casian-Musteață

Cea de-a 55-a ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică „Mărţişor” se desfăşura şi în acest an, în pofida pandemiei, dar cu respectarea tuturor restricţiilor. Rămâne însă aceeaşi implicare şi bucurie a colectivelor artistice, dar şi a spectatorilor de a sărbători primele 10 zile ale primăverii prin muzică de valoare. Organizatorii promit că ediţia din acest an va fi una deosebită, iar surprizele nu se vor lăsa aşteptate, informează Mesager.

Ediţia din acest an vine cu mai multe noutăţi şi surprize, spun organizatorii. La concertul din 1 martie de inaugurare a festivalului, la Palatul Naţional “Nicolae Sulac” vor cânta cei mai reprezentativi muzicieni, solişti şi colective din ţara noastră.

„Vom avea parte de un spectacol unde vor fi toate culorile primăverii. În data de 4 martie avem concertul Orchestrei Naţionale „Lautarii”, pe 6 martie, concertul Ansamblului de Cântece şi Dansuri „Fluieraş”, pe 8 martie avem un spectacol cu genericul „Sarut, femeie, mâna ta”, cu artişti de muzică uşoară. În încheiere, pe 10 martie va fi concertul Ansamblului Naţional de Dansuri Populare „Joc””, a menţionat directorul AO „Moldova-Concert”, Andrei Locoman.

„În premieră, concertul din 2 martie de la Sala cu Orgă planificăm să-l dedicăm, în exclusivitate, medicilor din ţara noastră, celor care luptă pentru vieţile şi sănătatea noastră. Ne dorim ca festivalul să fie organizat sub genericul „Margaritare”, pentru că vom oferi tuturor margaritare în culorile mărţişorului, confecţionate de elevii de la Şcoala auxiliara nr.7 din Chisinau”, a declarat ministrul în exerciţiu al Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Lilia Pogolşa

La concerte va fi permisă prezenţa pentru cel mult 250 de spectatori.

„Cei care nu vor reuşi să fie prezenţi în sala de concert vor putea urmări toate aceste evenimente în direct la Moldova 1”, a mai adăugat Andrei Locoman.

Prima ediţie a Festivalului internaţional de Muzică „Mărţişor” a avut loc în 1967, la Filarmonica Naţională “Serghei Lunchevici”.

„Gleb Ceaicovschi Mereşanu şi Alexandru Fedco sunt cei care au zămislit acest frumos festival, care a devenit o tradiţie minunată timp de 55 de primăveri”, a spus directoarea filarmonicii, Svetlana Bivol.

Concertele, la care vor evolua Orchestra Simfonică, Capela Corala „Doina” şi Orchestra „Folclor”, vor fi ţinute la Palatul Republicii. Alte patru concerte vor avea loc la Sala cu Orgă, iar la Teatrul de Operă şi Balet va avea loc o gală de balet cu invitaţi de la Opera de Stat din Berlin, dar şi de la Baletul Naţional din Cuba. La aceasta ediţie a „Mărţişorului”, Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării organizează 16 concerte.

Sursa – trm.md

Previous Post

Copila care s-a înecat în râul Nistru, de negăsit. Scafandrierii o caută în continuare

Next Post

Situația epidemiologică în țară se agravează. CNESP a instituit un regim special de activitate de la 1 martie. Procesul de studii va fi desfășurat online

Related Posts
Total
5
Share