Cotidianul The New York Times a câștigat trei distincţii în cadrul Premiilor Pulitzer 2022

Cotidianul The New York Times a câştigat în acest an trei premii Pulitzer. Totodată, The Washington Post a fost recompensat cu distincţia pentru serviciul public, iar Reuters a obţinut premiul pentru fotoreportaj. În acest an s-au învrednicit de acest premiu și jurnaliştii ucraineni. Aceștia au primit un Pulitzer special pentru „curajul” lor de a relata despre invadarea ţării lor de către Rusia. Consiliul care oferă premiu a adus un omagiu și celor 12 jurnalişti ucişi în acest an în timp în timpul războiul din Ucraina, anunță Agerpres.

Premiile Pulitzer, cele mai prestigioase distincţii pentru jurnalism din SUA, sunt decernate începând din 1917, când editorul Joseph Pulitzer le-a instituit prin testament, sub supravegherea consiliului consultativ căruia i se încredinţase mandatul.
Anul acesta, premiul a fost acordat cotidianului The Washington Post pentru acoperirea asediului Capitoliului SUA de către susţinătorii fostului preşedinte Donald Trump, când o mulţime violentă a perturbat numărarea voturilor electorale în Congres în urma căruia Trump a pierdut, iar Joe Biden a devenit oficial preşedinte.

„The Washington Post a câştigat premiul pentru relatarea sa convingătoare şi intens prezentată a atacului asupra Washingtonului de la 6 ianuarie 2021, oferind publicului o perspectivă detaliată şi fermă referitoare la una dintre cele mai întunecate zile ale naţiunii”, a declarat Marjorie Miller, administratorul Premiilor Pulitzer.

La categoria fotografie de breaking news, o echipă de fotografi de la Getty Images au fost premiaţi pentru acoperirea evenimentelor din acea zi.
O echipă de fotografi Reuters – printre care s-a numărat şi Danish Siddiqui, care a fost ucis în luna iulie a anului trecut în Afganistan în timp ce acoperea o confruntare între forţele de securitate afgane şi luptătorii talibani – a fost desemnată câştigătoare la categoria fotoreportaj pentru relatări despre pandemia de coronavirus din India.

Consiliul Premiilor Pulitzer a subliniat vremurile „periculoase” pentru jurnaliştii din întreaga lume, amintindu-i în acest sens pe cei 12 jurnalişti care şi-au pierdut viaţa în timp ce acopereau războiul din Ucraina, opt jurnalişti mexicani ucişi anul acesta şi alte cazuri de agresiune şi intimidare comise împotriva jurnaliştilor din Afganistan şi Myanmar.

Cu cele trei premii Pulitzer obţinute anul acesta, The New York Times a câştigat în total 135 de la prima prezentare a acestor distincţii, în 1917. Cotidianul a fost recompensat în acest an pentru jurnalism naţional, jurnalism internaţional şi comentariu (Salamishah Tillet). În plus, reporterul The New York Times Andrea Elliott a câştigat un premiu Pulitzer la categoria generală non-ficţiune pentru cartea sa din 2021, „Invisible Child: Poverty, Survival and Hope in an American City”, care a început cu o serie din 2013 publicată de cotidian.

sursa – realitatea.md

Previous Post

Un bărbat din Chișinău, reținut după ce a amenințat cu arma o angajată a unui magazin

Next Post

Elevii moldoveni au obținut medalii de argint, medalii de bronz și mențiune de onoare la Olimpiada Balcanică la Matematică

Related Posts
Total
4
Share