Chișinău

Cele 7 cișmele din Chișinău – sursă de apă vie pe timp de caniculă. Oamenii o pot consuma PE GRATIS!

Cele 7 cișmele din Chișinău – sursă de apă vie pe timp de caniculă. Oamenii o pot consuma PE GRATIS!

Cele șapte cișmele redeschise în capitală de către S.A. „ Apă-Canal Chişinău”,  activează la maximum. Mai mult, cișmele  amplasate în Parcul „Valea Morilor”, scuarul Grădinii Publice „Ștefan cel Mare și Sfânt” și din Parcul „Scuarul Catedralei” și-au demonstrat utilitatea și eficiența. Astfel, din aprilie curent, de când au fost redeschise cișmelele, oamenii au consumat circa 1000 m 3  de apă. Cel mai mare consum de apă s-a înregistrat la cișmelele din Parcul „Valea Morilor”, și la cele amplasate în scuarul Grădinii Publice „Ștefan cel Mare și Sfânt”. Asfel, chișinăuienii, precum și oaspeții capitalei, pot consuma apă pe gratis de cea mai bună calitate fără a cheltui bani și sta în rând să cumpere apă îmbuteliată la tarabele improvizate de agenții economici pe străzile capitalei. Pe lângă faptul că oamenii își pot potoli setea la cișmele, în zilele cu temperaturile ridicate aceștia se  pot răcori în sensul direct al cuvântului. Și aceasta grație celor 2 funcții a cișmelelor: una pentru cei care doresc să beneficieze de apă potabilă pentru băut și cea de-a doua, de răcorire. Acestea sunt dotate cu un buton și un sistem de duze prin care se pulverizează apă, foarte fin, realizând răcorirea persoanei care accesează această funcție.

Totodată S.A. „ Apă-Canal Chişinău”, face  un apel către toți locuitorii capitalei la bunul simț și la spiritul civic, de a păstra și nu vandaliza lucrurile bune și frumoase făcute de întreprindere pentru chișinăuieni. Oamenii sunt îndemnați să informeze furnizorul de apă în cazul în care se vor repeta situațiile neplăcute din anul trecut. Reamintim că în premieră cișmele au fost instalate în anul 2017. Toate cheltuielile de instalare şi deservire a  cișmelelor, sunt acoperite de către întreprindere.

Ne poți susține printr-o donație aici:
Se incarca....