#Coronavirus Extern

Ce măsuri au fost luate în spitalul în care nici un medic nu a fost infectat cu COVID-19

În nordul Italiei, mii de cadre medicale s-au infectat, în timp ce încercau să salveze miile de pacienți. Între timp, sistemul de sănătate din sud a avut timp să se pregătească pentru valul de îmbolnăviri, notează Sky News.

La spitalul Cotugno, o unitate medicală din Napoli, în care sunt tratați pacienți cu Covid-19, holurile sunt patrulate de agenți înarmați, iar medicii și asistentele poartă echipamente sofisticate, care includ combinezoane groase, impermeabile și nimeni nu se abate de la protocolul strict.

Asistentele pregătesc tratamentele în afara saloanelor în care sunt internați pacienții în stare gravă. Imediat după ce a introdus serul într-o seringă, chiar dacă nu a intrat în salonul pacientului, una dintre asistente își schimbă mănușile și halatul, iar o alta o dezinfectează. Toate cadrele medicale acordă o atenție minuțioasă detaliilor. Iar paznicii înarmați sunt acolo pentru a le reaminti tuturor acest lucru.

„Este foarte important să separăm mediile infectate și zonele sterilizate, să organizăm modul în care ne echipăm și cum să ne punem corect măștile. Toate aceste lucruri sunt extrem de importante”, a declarat medicul Roberto Parrella.

Această separare este cheia succesului spitalului din Napoli, aspect pe care medicii și asistentele din nord nu l-au putut aplica, deoarece numărul de internări ale bolnavilor de Covid-19 a fost extrem de mare.

Italia este una dintre cele mai afectate țări în urma pandemiei de coronavirus. Până azi, în peninsulă s-au înregistrat peste 110.000 de cazuri de infectare, dintre care 13.155 au fost fatale.

Se incarca....