BINE DE ȘTIUT! Cum se va desfăşura concursul muzical „Eurovision 2021”

Anna Casian-Musteață

Concursul Eurovision 2021, care se va desfăşura în oraşul olandez Rotterdam în luna mai, va beneficia de interpretări live ale artiştilor şi va fi organizat sub măsuri stricte de securitate sanitară, care includ măşti, carantină şi distanţare, deşi nu se ştie clar dacă va exista şi o prezenţă fizică a publicului, relatează EFE, citată de Agerpres.

European Broadcasting Union (EBU) şi partenerii săi olandezi care găzduiesc anul acesta Eurovision (postul public NPO, televiziunea NOS şi organizaţia AVROTROS) au publicat marţi un protocol de Sănătate şi Securitate împotriva COVID-19, în perspectiva concursului care va avea loc între 18 şi 22 mai.

„Cu ajutorul unor teste extinse, purtării măştilor, măsurilor de igienă, grijii faţă de ventilaţie şi măsurilor inovatoare vom crea un mediu în care echipa, artiştii şi presa vor putea lucra în cel mai sigur mod posibil”, a subliniat Sietse Bakker, producătorul executiv al evenimentului.

Toate persoanele care vor primi acreditare pentru a intra în complexul Rotterdam Ahoy Arena se vor supune acestui protocol, care respectă normele Institutului olandez pentru Sănătate Publică (RIVM).

Recomandarea principală este ca toţi cei care vin la festival din străinătate să stea cinci zile în carantină imediat după aterizarea pe teritoriul olandez şi să prezinte un test PCR negativ realizat cu 72 de ore înainte de zbor, o restricţie oficială aplicată tuturor celor care intră în Olanda.

Odată intrate în ţară, delegaţiile trebuie să rămână la hotel, exceptând cazurile în care se vor deplasa la Ahoy Arena din Rotterdam pentru repetiţii, recitaluri live şi alte activităţi legate de programul festivalului.

De asemenea, angajaţii complexului, inclusiv artiştii şi presa se vor supune unor teste regulate anti-COVID-19, într-un spaţiu special amenajat în apropiere de sala Ahoy, iar dacă vreun participant va fi testat pozitiv, va fi folosită o înregistrare în loc de interpretarea live.

„Obiectivul nostru este clar: prevenirea răspândirii virusului în timpul evenimentului. Dacă cineva este găsit pozitiv, vom activa protocolul nostru de izolare, vom sprijini autorităţile pertinente cu ancheta sanitară şi depistarea contacţilor şi vom lua măsuri suplimentare când va fi necesar”, a adăugat Bakker.

Ulterior se va anunţa şi dacă se va permite o prezenţă redusă a publicului.

Măsurile, aprobate deja de comitetul de securitate al regiunii Rotterdam, pot fi ajustate în orice moment, însă deocamdată delegaţiile îşi reduc enorm componenţa faţă de ediţiile precedente, iar numărul jurnaliştilor care vor asista la eveniment va fi limitat la 500.

SURSA – trm.md

Previous Post

Italia închide toate școlile aflate în în zonele cu risc ridicat de infectare cu COVID-19

Next Post

Reținut de CNA într-un dosar de trafic de influență. Ce riscă un bărbat din raionul Strășeni

Related Posts
Total
12
Share