Azi a fost dat startul Săptămânii Imunizării în Moldova. Ce evenimente se vor organiza

Ministerul Sănătății în parteneriat cu Organizația Mondială a Sănătății, UNICEF Moldova, Banca Mondială și alți parteneri lansează astăzi, 25 octombrie, Săptămâna Imunizării, care se va desfășura până pe 31 octombrie.

În această perioadă, vor fi organizate mai multe acțiuni de intensificare a procesului de vaccinare împotriva COVID-19 și de informare a populației despre beneficiile vaccinurilor prezente în Republica Moldova.

Astfel, în mai multe regiuni ale țării, precum municipiul Chișinău, orașele Soroca, Căușeni, Cahul, Telenești, Strășeni, Anenii Noi, Glodeni, Hâncești, Leova, Criuleni, Rezina, Orhei, Ungheni, Nisporeni, Edineț, vor fi organizate puncte de vaccinare în incinta centrelor comerciale și în parcările unor rețele de supermarketuri. Oamenii vor avea posibilitatea să se vaccineze fără programare, doar cu buletinul de identitate.

Totodată, sunt planificate activități cu implicarea Asociației Rezidenților și Studenților din cadrul USMF, autorităților publice locale, companiilor de telecomunicații, mass-mediei, agenților economici.

Mai mult, în perioada 25-31 octombrie, Centrul Municipal de Vaccinare din Chișinău, str. Petru Rareș 18, va activa în regim extins, în intervalul orelor 8:00 – 20:30.

„Săptămâna Imunizării vine să contureze toate mesajele experților în epidemiologie, autorităților în sănătate despre importanța vaccinării pentru a opri pandemia. Îndemnăm toți cetățenii, care încă nu au reușit să o facă, să beneficieze de vaccin. Protejați-vă pe Dvs. și pe cei dragi, puneți umărul la sporirea nivelului de vaccinare, astfel încât să avem parte de o viață sănătoasă, fără COVID-19”, menționează secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Svetlana Nicolaescu. 

Vaccinarea împotriva COVID-19 te protejează de formele grave și decesul provocat de COVID-19. Contactează medicul de familie sau mergi la orice centru de vaccinare, fără programare, doar cu buletinul de identitate. Doar împreună putem opri pandemia!

De la începutul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, 853.658 de persoane din Republica Moldova au încheiat schema completă de vaccinare.

Previous Post

ULTIMA ORĂ! Energocom a cumpărat gaz din Polonia

Next Post

Noi noi condiții de călătorie pentru moldovenii care vor să meargă în Italia

Related Posts
Total
14
Share