Atac TERORIST la Moscova: Cel puțin 40 de persoane au decedat și sute rănite

Vineri seară, 22 martie 2024, un atac terorist a avut loc într-o sală de concerte din orașul Krasnogorsk – de la periferia vestică a Moscovei. Cel puțin 40 de oameni au fost uciși și alți 100 au fost răniți – din cei aproape 6.200 prezenți în sala de spectacole – după ce mai mulți bărbați înarmați și îmbrăcați în camuflaj au deschis focul asupra oamenilor din incintă. Este considerat cel mai grav atac terorist comis în Rusia în ultimii ani. 

Clipe de groază într-o sală de concerte de la periferia Moscovei. Cel puțin 5 atacatori au deschis focul asupra spectatorilor. Într-o înregistrare video, mai mulți bărbați îmbrăcați în costume de camuflaj au tras de la mică distanță în oamenii aflați în sală, apoi în cadavrele împrăștiate pe holul sălii de concerte, relatează publicația Tass. La scurt timp, atacatorii au folosit, de asemenea, explozibil care a declanșat un incendiu de proporții –  clădirea Crocus City Music Hall fiind cuprinsă de flăcări. Potrivit presei din Rusia, focul a cuprins o treime din clădirea sălii, iar acoperișul este aproape complet distrus de flăcări.

”Indivizi cu cagule pe fețe au deschis focul cu arme automate la intrarea în sala de concerte. În clădire a izbucnit un incendiu”, a afirmat un oficial din cadrul echipelor de intervenție citat de agenția Interfax.

Un bărbat a fost reținut  în apropiere de locul atacului de la periferia Moscovei.

VEZI ȘI: „Putin criminal” – Alexei Navalnîi, înmormântat la Moscova

Cel puțin 40 de oameni au murit în atacul terorist din Moscova

Din primele informații, se pare că 4 dintre atacatori au reușit să fugă de la locul faptei. Potrivit primarului Moscovei, Serghei Sobianin, la fața locului au sosit unități speciale ale Gărzii Naționale Rusești și au fost trimise peste 50 de echipaje de ambulanță: ”Este o mare tragedie. Atacatorii au deschis focul în timpul unui concert. Au folosit arme automate. În clădire a izbucnit un incendiu”, a afirmat edilul.

De asemenea, John Kirby, coordonatorul pentru Comunicare Strategică al Consiliului pentru Securitate Națională de la Casa Albă a oferit prima reacție: „Gândurile noastre se îndreaptă, desigur, către victimele acestui teribil atac armat”, a spus John Kirby, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Joe Biden în domeniul securităţii naţionale, într-o conferință de presă.

Maria Zakharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe rus condamnă atentatul terorist: „Întreaga comunitate internaţională trebuie să condamne această crimă odioasă!”, a adăugat oficialul rus pe Telegram.

Articolul precedent

HOROSCOP – 23 martie 2024: Zodia care va avea parte de numeroase surprize

Următorul articol

ITALIA: O aristocrată de 80 de ani s-a îndrăgostit de un tânăr și i-a lăsat o avere de 5 milioane de euro

Conținut asemănător