Culture SLD

Astăzi se împlinesc 11 ani de la trecerea în eternitate a poetului Grigore Vieru

Astăzi se împlinesc 11 ani de la trecerea în eternitate a poetului Grigore Vieru

Grigore Vieru s-a stins din viaţă în data de 18 ianuarie 2009, la două zile după un accident rutier, tragedie care s-a produs în timp ce poetul se întorcea de la Cahul, unde participase la un simpozion dedicat lui Mihai Eminescu.

Născut pe 14 februarie 1935 în satul Pererîta, județul Hotin, Regatul României (actualmente raionul Briceni, Republica Moldova); la sfârșitul anilor ’80, Grigore Vieru a militat pentru revenirea la alfabetul latin și adevărul istoric. El s-a aflat printre liderii Mișcării de Eliberare Națională, poeziile și articolele sale, inclusiv cântecele pe versurile lui, având un mare rol în deșteptarea conștiinței naționale a românilor în spațiul dintre Prut și Nistru.

Grigore Vieru a murit la vârsta de 73 de ani. Poetul este titularul diplomei de onoare Andersen, cel mai prestigios premiu din lume în domeniul literaturii pentru copii. După moartea lui Vieru, autoritățile au decis ca un bulevard din Chișinău să îi poarte numele. El are, de asemenea, un bust pe Aleea Clasicilor din Grădina Publică Ștefan cel Mare.

Grigore Vieru a rămas în memoria românilor din stânga și dreapta Prutului ca poetul care și-a iubit mama, care l-a iubit pe Eminescu și care și-a iubit patria românească și scrisul ei latin.

Se incarca....