Andrei Spînu și-a cumpărat un apartament la București: Nu este unul gata

Andrei Spînu și-a cumpărat un apartament la București: Nu este unul gata
https://regional.md

Ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu, a investit anul trecut într-un apartament la București. Locuința este trecută și în declarația de avere, însă în document nu este specificată nici țara, și nici localitatea în care aceasta se află. Invitat în ediția de joi, 18 aprilie, a emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8, Spînu a spus că apartamentul reprezintă o investiție.

Andrei Spînu și-a cumpărat un apartament la București: „Este un apartament în București. Nu este unul gata, am făcut o investiție. Este o construcție la prima etapă. Nu este un apartament gata”, a menționat Andrei Spînu.

Potrivit ministrului, apartamentul va avea totuși o suprafață mai mare decât 59 de metri pătrați, așa cum este indicat în declarația de avere și interese personale. Oficialul nu a menționat, însă, care va fi într-un final suprafața exactă a locuinței.

Potrivit declarației de avere pentru anul trecut, Andrei Spînu a obținut venituri mai mari decât președintă, prim-ministru și șeful Parlamentului împreună. Cel puțin asta reiese din declarațiile de avere depuse de oficiali la Autoritatea Națională de Integritate. În total, Spînu a câștigat peste 4.000.000 de lei anul trecut, adică de trei ori mai mult decât veniturile declarate de Dorin Recean, aproape șase ori mai mult decât cele ale lui Igor Grosu și aproximativ opt ori mai mult decât ale Maiei Sandu.

Mai exact, pentru anul 2023, șefa statului a declarat venituri de peste 511.000 de lei, președintele Parlamentului – circa 679.000 de lei, premierul – peste 1.285.000 de lei, în timp ce ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale – circa 4.063.000 de lei.

Conform declarației de avere, Andrei Spînu a ridicat 140.446 de lei salariu de la Președinție și circa 395.000 de lei leafă de la Guvern, inclusiv costuri pentru deplasări de serviciu în străinătate.

Grosul câștigurilor în 2023 a venit de peste hotare. Ministrul a declarat dividende de 184.000 de euro, adică echivalentul a 3,5 milioane de lei. De asemenea, Andrei Spînu a indicat în declarația de avere 10.260 de lei din alte surse.

Familia Spînu locuiește într-o casă de 125 de metri pătrați pe care a evaluat-o la 4,72 milioane de lei și se plimbă cu două mașini – un Audi Q5 de peste 19.000 de euro și un Volkswagen Tiguan de 25 de mii de euro.

Ministrul a declarat 11 conturi bancare, dintre care 10 pe numele lui, în care deține circa 950.000 de lei.

De asemenea, a indicat acțiuni la companii cu sediul în Marea Britanie, SUA, Franța, Hong Kong și Estonia, printre care: Airbus, Apple, Boeing, Microsoft, Bloombrain OU și altele.

La capitolul cheltuieli, familia Spînu a dat 35.000 de euro pentru turism/tratament, 12.800 de euro pentru servicii educaționale, 237.000 de lei pentru instalarea panourilor solare, iar reparația bunurilor imobile l-a costat circa 62.800 de lei.

Sursa: TV8

Articolul precedent
Paștele 2024. În acest an, cozonacii vor fi mai scumpi

Paștele 2024. În acest an, cozonacii vor fi mai scumpi

Următorul articol
ATENȚIE, vin înghețurile! Meteorologii au emis cod galben

ATENȚIE, vin înghețurile! Meteorologii au emis cod galben

Conținut asemănător