UNGHENI: A fost dat startul lucrărilor de extindere a stradelei Ștefan cel Mare din sectorul Dănuțeni

La 16 aprilie 2024, Primăria municipiului Ungheni a emis un comunicat de presă prin care informează că au început lucrările de reabilitare și extindere a stradelei Ștefan cel Mare din sectorul Dănuțeni, municipiului Ungheni (ex-sat mare de răzeși români).

Potrivit comunicatul, astăzi au început lucrările de extindere a drumului de acces spre Liceul „Ion Creangă” și Grădinița „Tereza Sobolevschi” din sectorul Dănuțeni – stradela Ștefan cel Mare.

Astfel, în perioada cât vor dura lucrările, transportul rutier se poate deplasa după cum este arătat pe harta alăturată (săgețile verzi).

Accesul pe drumul aflat în reparație este interzis.

Reamintim că lucrările prevăd extinderea lățimii stradelei de la 3.50 la 4.50 metri.

Totodată, vor fi create 33 de locuri pentru parcare, va fi reabilitat învelișul asfaltic și vor fi reconstruite trotuare.

Stradela va fi finalizată în vara anului 2024.

Stradela Ștefan cel Mare din sectorul Dănuțeni face conexiunea dintre străzile Ștefan cel Mare, singura arteră de conexiune a sectorului Dănuțeni de restul municipiului Ungheni și strada Burebista, stradă de alternativă strazii menționate anterior, utilizată la necesitate ca drum de ocolire, din direcția Nisporeni spre centrul municipiului Ungheni.

Odată cu extinderea lățimii lui, va fi rezolvată, în acea regiune, problema ambuteiajelor.

Urmare al acestor informații pozitive pentru locuitorii sectorului Dănuțeni cât și pentru întregul municipiu Ungheni, redacția NEWS.UNGHENI.ORG vine cu rugămintea / solicitarea ca administrația publică locală să ia în considerație și reconstrucția și asfaltarea și al altor străzi din cel mai mare sector al municipiului Ungheni, inclusiv unele care fac parte din fostul sat de răzeși români – DĂNUȚENI.

Articolul precedent

LEOVA: Primăria orașului, ambiții majore de absorbție a fondurilor UE

Următorul articol

METEO: Alertă – COD GALBEN de ploi puternice și descărcări electrice

Conținut asemănător
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com